Tradiții și obiceiuri de Sfântul ANDREI! Ce ți se întâmplă dacă auzi un ”lup vorbind”

0
202

Creștin ortodocșii îl sărbătoresc pe 30 noiembrie pe Sfântul Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, supranumit şi “Cel Întâi Chemat”. Acest sfânt este cunoscut drept Ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor.

Așa trebuie să se sfârșească rugăciunile spune în această zi: “Sfinte Apostol Andrei, Ocrotitorul României, roagă-te pentru binele țării noastre și al tuturor românilor. Amin”.

Sfântul Apostol Andrei a murit răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă “Crucea Sfântului Andrei”.

Credincioșii se pregătesc intens pentru această zi, încă din Ajun. Este noaptea în care se fac farmece, noaptea în care se spune că se deschid hotarele dintre cele văzute și cele nevăzute.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții este feritul de strigoi. Mai exact, oamenii atârnă de porți, geamuri, uși și la cotețele animalelor usturoi pentru a ține strigoii departe. În unele locuri, se și ung cu usturoi aceste locuri pentru a ține strigoii afară din case. Iar acest usuroi poate fi folosit tot anul.

Tot pentru a ține departe de case duhurile rele prin curți se lasă firimituri. Astfel, strigoii găsesc hrană și nu ar mai încerca să intre în case.

În unele zone, oamenii acoperă și hornul caselor, asta pentru a nu lăsa niciun loc deschis prin care strigoii ar putea să intre în casă.

Este perioada în care oamenii află cum va fi anul următor, bogat în roade sau nu. Pentru asta se pun în apă crenguțe din copaci, de cele mai multe ori cireș. Dacă acestea înfloresc până la Crăciun, atunci anul care vine va fi unul roditor.

Pentru a afla cât de bun va fi anul următor se pune în farfurii grâu, simbol al belșugului și al vieții. Acest lucru se face în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Grâul poate fi pus într-un vas cu pământ, dar și pur și simplu în apă. Conform tradiției, fiecare membru al familiei trebuie să aibă câte un astfel de vas. Apoi, vasul se pune undeva la lumină și căldură, de cele mai multe ori pe pervaz. În funcție de cum va crește grâul, persoana respectivă va avea belșug și împliniri în anul următor. Vasele cu grâu se așază pe masă în noaptea de Revelion.

Tot în noaptea dinaintea Sfântului Andrei, fetele își pot afla ursitul, iar pentru asta sunt mai multe obiceiuri. Unul spune că fetele trebuie să stea între două oglinzi cu o lumânare în mână și vor vedea chipul ursitului.

În alte zone, fetele care mai au lumânări păstrate de la Paște merg, noaptea, la o fântână și o aprind, iar apoi o bagă în găleată și apoi în fântână în timp ce spun:

“Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în fața apei,
Ca în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!”.

Iar când găleata întră în apă, fata o să vadă chipul ursitului.

Și tot fetele care vor să-şi afle ursitul își pun sub pernă busuioc pentru a-l visa pe acesta.

Tot fetele trebuie să frământe un colac și să pună în mijlocul lui un usturoi. Acesta trebuie pus la căldură. Dacă peste o săptămână, usturoiul o să răsară, fata va avea un an cu noroc. Altfel, nu se anunță un an prea bun.

Un alt obicei se referă la cele 12 cepe. Credincioșii trebuie să pună câte o ceapă în 12 vase, care reprezintă lunile anului. Dacă cepele se vor strica până la Crăcun, asta înseamnă că urmează un an ploios. Cepele care încolțesc vor arăta care lună va fi cu bogăție.

Și pentru că este o noapte magică, unele animale încep să vorbească, dar acest lucru nu este de bine. Se spune că lupii pot să vorbească și să spună secrete groaznice. Cei care îi vor auzi vor fi atacați de animale și se vor transforma în vârcolaci. Nici alte animale care vorbesc în această noapte nu trebuie ascultate. Se spune din bătrâni că cei care vor asculta animalele vorbind vor muri.

În ziua de Sfântul Andrei, oamenii nu trebuie să lucreze prin curte. Altfel, se spune că lupii vor ataca animalele.

Ziua de Sfântul Andrei este considerată cea care dă startul sărbatorilor de iarnă, care continuă cu Sfântul Nicolae și care se termină anul următor, de Bobotează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.