Toate proiectele înscrise de UAIC la competiția FDI 2022 au fost aprobate pentru finanțare

0
219

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut o finanțare de peste 2,2 milioane de lei la competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de
stat – FDI 2022, organizată de Ministerul Educației prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS). Toate cele șapte proiecte propuse de UAIC au fost aprobate:

Educație pentru o societate echitabilă;
● Internaționalizare prin susținerea mobilității academice și a capacităților de implicare în
rețele europene de cercetare;
● Conservarea ex situ a unor specii de plante de interes comunitar pentru valorificare
sustenabilă și educație ecologică în Grădina Botanică din Iași;
● Susținerea ecosistemului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților Universității A. I.
Cuza Iași;
● Etică și deontologie universitară la UAIC – integritate în activitatea academică prin formarea
continuă a personalului didactic;
● Cercetare de excelență în datarea radiometrică a descoperirilor arheologice;
● Dezvoltarea relațiilor interinstituționale și a parteneriatelor cu mediul economico-social prin corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră.

La competiția FDI 2022, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut, prin cele 7 proiecte aprobate, o finanțare de 2.223.900 lei, cu peste 200.000 de lei mai mult față de cea obținută anul trecut.

Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) are ca scop susținerea proiectelor de dezvoltare
instituțională de la nivelul universităților de stat din România, finanțate din bugetul Ministerului Educației, în vederea creșterii capacității instituționale și îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior.

În acest sens, FDI urmărește finanțarea proiectelor de dezvoltare realizate de
universități care se încadrează în 7 domenii strategice:

Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la
învățământul superior;
● Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
● Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a
stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților
didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea
studenților;
● Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul
universităților;
● Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și
eticii academice;
● Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități
● Domeniul 7: corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea
în carieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.