Tineri puși să măture cojile de semințe aruncate pe jos în Parcul central din Suceava (VIDEO)

0
236

Doi tineri care au mâncat semințe și au aruncat cojile pe jos, în foișorul din Parcul central al municipiului Suceava, au fost puși de polițiștii locali să măture cojile și să le arunce la coșul de gunoi.

 

Operațiunea de curățire a foișorului de mormanul de coji de semințe aruncate pe jos a fost realizată cu ajutorul unei măturici și a unui făraș, care le-au fost puse la dispoziție de către polițiștii locali.

„Am vrut să avem și o altă abordare în privința muncii de prevenție pe care o facem, încât am achiziționat trei măturici și trei fărașe, care sunt acum la dispoziția echipelor care patrulează în teren, pentru a fi utilizate în astfel de cazuri. Dorim ca cei care au fost surprinși că fac mizerie pe spațiul public să învețe ceva din această experiență, să nu mai facă altă dată”, a spus șeful Poliției Locale, Ovidiu Doroftei, pentru Monitorul de Suceava.

O măsură asemănătoare a fost pusă în aplicare și joi seara, după concertul Smiley, cu un grup de tineri care mâncaseră semințe pe treptele Casei de Cultură.

Toți tinerii surprinși în timp ce făceau mizerie pe domeniul public, prin aruncarea cojilor de semințe, dar și a mucurilor de țigări, au fost identificați și introduși în baza de date a Poliției Locale, fără a fi însă amendați cu 200 de lei/persoană, așa cum prevede legislația în domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.