joi , 2 decembrie 2021 9:35 am
Iasi booked.net
-1°C

Țigări, ascunse în cutii cu bomboane, și băuturi alcoolice depistate la frontiera de est

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat, în colaborare cu autoritățile vamale, bunuri de peste 7.000 de lei ce urmau să ajungă pe piața neagră.

În data de 02 iulie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, cetățeanul român B.R., în vârstă de 42 de ani, care conducea un autocar, înmatriculat în România.

Polițiștii au verificat cu atenție mijlocul de transport, în urma căruia echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a depistat,  în scopul sustragerii de la controlul vamal, în cala autocarului, cantitatea de 7.400 de țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.

Potrivit prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor în valoare totală de 7.037 de lei, sancționarea contravențională a lui B.R. cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei.

Recomandări

Certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *