marți , 4 august 2020 2:29 pm
Iasi booked.net
-1°C

Teatrul Național din Iasi vă invită în acest weekend la premiera spectacolului “Gaiţele”

Una dintre cele mai cerute şi mai apreciate piese din dramaturgia românească, “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, revine la Teatrul Naţional Iaşi după 33 de ani, într-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr (coincidenţă sau nu, în cel de-al 33-lea an al angajării sale la Naţionalul ieşean). Premiera va avea loc pe 11, 12 ianuarie, la ora 19:00, la Sala Mare.

Regizorul Ovidiu Lazăr abordează acest text aflat de ceva timp în “portofoliul său de intenţii”, alături de o echipă artistică valoroasă, excelent aleasă: actorii Mihaela Arsenescu Werner, Tatiana Ionesi, Irina Răduţu Codreanu, Andreea Boboc, Mălina Lazăr, Livia Iorga, Georgeta Burdujan, Dumitru Georgescu, Daniel Busuioc, Horia Veriveş, Diana Roman, Oana Sandu, Ioan Ursulescu, Radu Grăjdeanu, Bogdan Ionescu, Ştefan Neagu, scenografa Alina Dincă Puşcaşu şi asistenţii de regie Alice Moisă şi Matei Lazăr.

Despre întâlnirea cu acestă piesă şi despre construcţia spectacolului, Ovidiu Lazăr mărturiseşte:

Textul lui Kiriţescu pune indirect în discuţie una din metehnele incurabile ale românilor: ignorarea diferenţei dintre familie şi clan. Familia se bazează, se construieşte şi se menţine pe sentimente reale, asumate, trăite, pe relaţii autentice, responsabile, fireşti, de ajutor reciproc, pe răbdare şi pe toleranţă. Clanul are ca reguli esenţiale interesul şi supravieţuirea pe cont propriu.

Tot sistemul de personaje, de relaţii şi de situaţii din GAIŢELE stă pe terenul mereu mişcător, perfid şi păstos al CLANULUI, înţeles ca matrice formală de a trăi doar pentru tine, prin tine şi cu tine ca unic aliat împotriva celorlalţi.

Spectacolul are două planuri vizibile: unul al Ťgaiţelorť, stabile, devorante, înţepenite într-un trecut continuu care înseamnă prezent doar pentru ele, pe care şi-l consumă jucând cărţi, bârfind, certându-se, făcând şi desfăcând intrigi uneori ieftine şi agresive, cu adevărat primejdioase alteori. Îşi anexează sau vor să îşi anexeze, tropăind de implicare, terenuri, case, obiecte, rude, oameni…

Celălalt plan este cel al tinerilor care fie că luptă din răsputeri să aibă o viaţă personală într-un context ostil (Margareta), fie că nu îşi află rostul şi locul în perimetrul dizolvant al clanului (Mircea Aldea), fie caută să se regăsească după ce s-au rătăcit prin vămile destinului (Wanda), sau care, pur şi simplu, se opun nonşalant şi făţiş “gaiţelor” (Zamfira).

Cele două planuri se suprapun, se intersectează, se opun unul altuia, se agresează, şi din toate aceste coliziuni cu scântei şi/sau armonii aparente se naşte râsul amplu, plânsul surdinizat, viaţa însăşi…

Am construit câteva teme/motive care intervin ritmat pe parcursul acţiunii: cearta care izbucneşte brusc, constant, intens, neprevestită de nimic şi care este, de fapt, un ÂŤmodus vivendiÂť al clanului Duduleanu; cortegiul funerar care trece sau care se întoarce, mereu altfel, pentru că la urma urmei, morţi sau vii, oamenii sunt şi vor rămâne diferiţi; telefonul care sună intempestiv, insistent, persistent, ca o chemare… şi încă alte câteva teme/motive care potenţează ritmurile acestei comedii cu accente dramatice şi o fac adevărată, dinamică, actuală…

De-a lungul anilor, în rolul Anetei Duduleanu din “Gaiţele”, la Teatrul Naţional, au fost distribuite nume sonore ale scenei ieşene de teatru: Marioara Davidoglu, în montările din anii 1948 şi 1957, Margareta Baciu, în 1972, Virginia Raiciu, în ´87, iar în spectacolul lui Ovidiu Lazăr, actriţa Mihaela Arsenescu Werner, societar al Naţionalului ieşean, care, acum 33 de ani, interpreta magistral rolul Margaretei.

Anul acesta, actriţa Gergeta Burdujan, Froilen în “Gaiţele”, împlineşte 35 de ani de teatru; spectacolul este un moment fericit de marcare a acestui parcurs remarcabil al carierei sale.

Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 23 ianuarie, ora 19:00, Sala Mare.

Sursa: Știrea de Iași

Recomandări

Noi spectacole ale Operei în Grădina Botanică

După succesul reprezentaţiilor susţinute săptămâna trecută în Grădina Botanică, Opera Naţională Română Iaşi a programat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *