marți , 15 iunie 2021 5:15 pm
Iasi booked.net
-1°C

Te vaccinezi și câștigi

Loteria Română anunță organizarea campaniei „Te vaccinezi și câștigi”, pentru stimularea programului național de vaccinare împotriva COVID-19 și pentru încurajarea populației de a se vaccina, acordând jucătorilor oportunitatea unor câștiguri suplimentare în valoare totală de 100.000 de lei.

Conform comunicatului Loteriei Române, campania aduce jucătorilor la loto oportunitatea de a câștiga suplimentar premii în bani, prin tragere la sorți. Astfel, în perioada 14 – 27 iunie inclusiv, jucătorii care vor cumpăra un bilet loto pentru oricare dintre jocurile Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 vor primi un talon gratuit de participare la tragerea la sorți. Talonul completat cu datele personale de identificare cerute se va depune în oricare dintre urnele special amenajate în cadrul agențiilor loto.

Tragerea la sorți, respectiv extragerea câștigătorilor, se va desfășura în direct, în cadrul emisiunii „Românii au noroc” din 4 iulie, transmisă de postul România TV. Jucătorii ale căror taloane vor fi extrase din urnă, în urma tragerii la sorți și care dovedesc participarea la programul național de vaccinare împotriva virusului COVID-19 vor fi recompensați cu cinci premii în valoare de 10.000 de lei fiecare și un premiu în valoare de 50.000 de lei.

Recomandări

Campania „Te vaccinezi și câștigi” începe astăzi

Campania promoțională a Loteriei Române denumită „Te vaccinezi și câștigi” începe astăzi. Este vorba despre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *