Peste 400 de elevi ai Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” s-au întâlnit joi, 24 mai 2018, cu organizații neguvernamentale și instituții publice care dezvoltă proiecte de voluntariat comunitar, în cadrul celei de-a II-a ediții a Târgului Voluntariatului.
În cadrul acestuia, 12 ONG-uri și-au promovat activitatea și au diseminat informații despre obiectivele și rezultatele proiectelor pe care le-au implementat în ultimii ani. De asemenea, elevii au cunoscut organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în domenii variate, precum cel social (centre de zi sau rezidențiale pentru copii și adulți), tineret, sănătate, educație, cultură, media, civic și de dezvoltare comunitară. Printre organizațiile și ONG-urile prezente la eveniment s-au numărat Cercetașii României, Crucea Roșie, Salvați copiii, Speranță pentru îngerași.
Scopul principal al activității a fost acela de a crește gradul de implicare a tinerilor în comunitatea locală, prin crearea unui context oportun de cunoaștere a organizațiilor care lucrează cu voluntari și care le oferă elevilor posibilitatea de a se înscrie ca voluntari.