Tânăr italian îşi ucide prietenul român, la Vatra Dornei, în timp ce românul îşi bătea iubita

0
134

Un italian de 20 de ani este reţinut şi cercetat pentru omor, după ce l-a înjunghiat mortal, în spate pe prietenul său român, la care venise în vizită.

Italianul a intervenit într-un scandal între român şi iubita sa, după ce a văzut că prietenul său a lovit-o în faţă pe tânără. Un italian în vârstă de 20 de ani a fost reținut și este cercetat pentru omor după ce a înjunghiat în spate un tânăr de 20 de ani din Vatra Dornei în timpul unei altercații în care a fost implicată și prietena tânărului. Tânărul italian se afla în vizită la prietenul său, care locuia într-un apartament din Vatra Dornei, împreună cu iubita sa de 18 ani. La un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict, în timpul căruia românul şi-a lovit iubita cu pumnul în faţă. Italianul a intervenit și i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de bucătărie românului, în spate. Ulterior, fata a încercat să-şi ajute iubitul şi să oprească hemoragia puternică, însă nu a reuşit şi a sunat la 112. Echipajul medical sosit la intervenţie nu a mai putut decât să constate decesul tânărului din Vatra Dornei. Italianul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, scrie observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.