marți , 14 august 2018
Iasi booked.net
-1°C

Tânăr cu dublă cetățenie căutat de autoritățile germane pentru furt, prins în Vama Albița

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o persoană de sex masculin cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emisă de autorităţile din Germania.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în România, Sergiu D., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele tânărului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe teritoriul Germaniei.

Sergiu D. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Recomandări

Flagrant: Român prins în timp ce fura de la turiși, în Mallorca

Un român a fost prins în timp ce fura în Mallorca. L-au prins trei poliţişti …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *