Sute de credincioși s-au înghesuit, astăzi, la Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, uitând de panedemie și măsurile de distanțare socială.
În imaginile publicate pe pagina de Facebook a News Bucovina se vede cum mulți dintre cei prezenți nu poartă măști de protecție, iar despre distanțare nici nu se poate vorbi. Asta, deși reprezentanții bisericii au transmis reguli stricte.
Astăzi, slujba a fost ținută în curtea bisericii, și, deși purtarea măștii de protecție era obligatorie, mulți dintre preoți și pelerini au renunțat la ea.
La Sfânta Liturghie au participat înalți ierarhi ai Bisericii, precum Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Sfinția Sa Părintele Vicar Damaschin Dorneanul.