Preotul Visarion Alexa, pus sub control judiciar într-un dosar de hărțuire sexuală, este vizat de cinci noi plângeri pentru aceeași infracțiune, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
În ultima dintre ele, o femeie a denunțat la Secția 20 de Poliție presupuse fapte petrecute în perioada 2010 – 2016. Femeia susține că preotul ar fi agresat-o, faptele petrecându-se atât în biserică, cât și într-un autoturism.
Reamintim că preotul Visarion Alexa, fost paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, extrem de prezent în mass-media, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Arhiepiscopia Bucureştilor a anunțat o anchetă în acest caz, anunţând totodată că preotul a fost suspendat „de la slujirea preoţească”.
Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă. Potrivit unor stenograme publicate de România TV, victima îl acuză pe preot că a atins-o în zona intimă, iar preotul îi răspunde că a făcut-o ca prieten, într-un gest de afecțiune.
Preotul Visarion Alexa ”și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, arată un comunicat al Arhiepiscopiei Bucureștilor.


