Suntem mai puțini cu 29.000 de locuitori!

0
254

România avea, la începutul acestui an, 22,194 milioane de locuitori înregistraţi oficial după domiciliu, în scădere cu circa 29.000 comparativ cu începutul anului 2017, iar îmbătrânirea populaţiei a accelerat, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

La 1 ianuarie 2017, numărul de persoane înregistrate cu domiciliul în România era de 22,223 milioane, în scădere de la 22,242 milioane la începutul lui 2016.

La 1 ianuarie 2018, populaţia urbană (56,4%) şi cea de sex feminin (51,2%) erau majoritare, potrivit INS.

La 1 ianuarie 2018, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,508 milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă de 1 ianuarie 2017.

Populaţia feminină la 1 ianuarie 2018 a fost de 11,358 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Totodată, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2017 remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi o creştere de 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,3 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2017, potrivit datelor INS.

„La 1 ianuarie 2018 cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). La masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,8%, iar la feminin de 8,3%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (5%) şi a celei de 10-14 ani (5,1%)”, se arată în comunicatul citat de „Adevărul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.