joi , 28 ianuarie 2021 12:46 am
Iasi booked.net
-1°C

Suceava: Inspector DSP, beat şi fără mască la o anchetă epidemiologică

Doi angajați ai DSP Suceava au fost amendați de poliție și sunt cercetați disciplinar după ce au fost prinși fără echipamente de protecție la o anchetă epidemiologică. Mai mult, unul dintre ei, medic de profesie, se afla sub influența alcoolului.

Doi angajați ai Direcției de Sănătate Publică Suceava sunt cercetați disciplinar din cauză că „nu au respectat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, scrie Monitorul de Suceava.

Cercetarea disciplinară se face în regim de urgență, în urma unei sesizări transmise către DSP de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, potrivit nordestnews.ro

Potrivit purtătorului de cuvând al IPJ Suceava, comisar-șef Ionuț Epureanu, este vorba despre un medic și un alt angajat al DSP, care au efectuat luni o anchetă epidemiologică la Dornești, în cazul unui unui bărbat care a murit de Covid-19.

„Ambii angajați ai DSP au fost sancționați contravențional pentru că nu purtau mască și a fost făcută adresă către DSP cu privire la acest lucru și cu faptul că medicul părea a fi în mod vizibil sub influența alcoolului”, a declarat comisar-șef Ionuț Epureanu.

Recomandări

Suceava: Arestat după ce și-a lovit unchiul cu mașina, apoi l-a dus acasă, deși victima era în stare gravă și a murit după două zile

Un bărbat din judeţul Suceava a fost arestat pentru 30 de zile, după ce, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *