joi , 19 iulie 2018
Iasi booked.net
-1°C

SUA declară alertă de sănătate în toată China după ce diplomaţi americani aud sunete bizare

Departamentul de Stat al SUA a emis vineri o alertă de sănătate extinsă în întreaga Chină pe fondul unor rapoarte potrivit cărora unii diplomaţi americani din ţara asiatică s-au plâns de “senzaţii anormale de sunet şi presiune” care aparent ar fi provocat leziuni cerebrale uşoare.

 

Cel puţin doi diplomaţi americani au plecat din China după ce, luna trecută, un angajat consular american a raportat „senzaţii” similare cu cele suferite de diplomaţili americani şi canadieni în Cuba anul trecut.

„Departamentul de Stat a primit confirmarea că un angajat guvernamental american din China a suferit un incident medical similar cu cele raportate de alţi membri ai personalului diplomatic american din Havana, Cuba”, potrivit declaraţiei Departamentului, precizează Euronews.

„Ca urmare a investigaţiilor medicale suplimentare voluntare, departamentul a trimis şi alte persoane în SUA pentru evaluări suplimentare”, adaugă sursa citată.

Într-o declaraţie precedentă, publicată în luna mai, a fost menţionat doar oraşul sudic chinez Guangzhou ca locaţie pentru alerta de sănătate, deşi aceasta a fost trimisă cetăţenilor americani din întreaga ţară.

„Dacă constataţi orice fel de fenomen auditiv sau senzorial acut, însoţit de sunete neobişnuite, nu încercaţi să localizaţi sursa. Mutaţi-vă într-un loc unde nu se aud sunetele”, a precizat textul alertei.

De asemenea, o echipă medicală americană a sosit în China în urmă cu câteva zile pentru a examina oficiali americani şi membrii familiilor lor.

Anul trecut, 24 de diplomaţi şi membrii familiilor lor au plecat din Cuba după ce au suferit simptome inexplicabile, inclusiv ameţeli, dureri de cap, probleme cognitive şi vizuale. Unele afecţiuni, care au fost depistate şi în cazul a 10 diplomaţi canadieni şi a membrilor familiilor lor, semănau cu traume cerebrale.

Incidentele încă neelucidate au cauzat o ruptură în relaţiile deja şubrede dintre SUA şi Cuba. Washingtonul a expulzat 15 diplomaţi cubanezi din SUA pentru eşecul Cubei de a-i proteja angajaţii. La rândul ei, Canada a retras din Cuba membrii familiilor angajaţilor ambasadei în Havana.

Washingtonul a declarat că oficialii săi au fost victime ale unor „atacuri specifice”, însă nu a învinuit pe nimeni. De altfel, investigatorii au urmărit diverse teorii, inclusiv posibilitatea unui atac sonic, utilizarea unei arme electromagnetice sau a unui dispozitiv defect folosit pentru spionaj.

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

Percheziții în București și Ilfov, la persoane suspectate de evaziune cu mărfuri din Turcia și China

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române efectuează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *