joi , 28 mai 2020 1:30 am
Iasi booked.net
-1°C

Studiu: Spălatul pe dinţi de cel puţin trei ori pe zi ar putea reduce riscul de diabet

Persoanele care se spală pe dinţi de cel puţin trei ori pe zi ar putea avea mai puţine şanse de a dezvolta diabet, sugerează un nou studiu preluat luni de Press Association.

Persoanele cu igienă orală precară au o probabilitate mai mare de a suferi de diabet, este concluzia acestei noi cercetări, informează agerpres.ro.

Studiul, publicat în revista Diabetologia, a colectat date de la aproape 190.000 de persoane din Coreea de Sud, în perioada 2003-2006.

Un procent de 17.5% dintre participanţi sufereau de probleme parodontale – boala gingiilor -, care este asociată cu lipsa periajului frecvent al dinţilor.

După o perioadă de monitorizare de până la 10 ani, 31.545 dintre persoanele urmărite au dezvoltat diabet.

Cei cu afecţiuni parodontale au prezentat un risc cu 9% mai mare de a dezvolta diabet, este concluzia la care au ajuns autorii după ce au luat în considerare mai mulţi factori.

Iar în cazul celor care aveau cel puţin 15 dinţi lipsă, probabilitatea era de 21% mai mare.

O altă concluzie a studiului este că persoanele care se spală pe dinţi de trei sau de mai multe ori pe zi au o probabilitate cu 8% mai mică de a dezvolta diabet.

Când cercetătorii sud-coreeni au examinat diferenţele pe grupe de vârstă au descoperit că persoanele cu vârsta mai mică de 51 de ani au mai puţine şanse să dezvolte diabet pe măsură ce se spală mai des pe dinţi – periajul dinţilor de două ori pe zi a fost legat cu un risc cu 10% mai mic de a dezvolta diabet, iar cei care se spală de trei ori pe zi au un risc cu 14% mai mic.

La cei cu vârsta de peste 52 de ani nu a fost consemnată nicio diferenţă referitoare la riscul de diabet printre cei care se spală pe dinţi o dată sau de două ori pe zi.

Cei care se spală pe dinţi de trei ori pe zi au un risc cu 7% mai mic.

Autorii notează că ”prezenţa problemelor parodontale şi un număr mai mare de dinţi lipsă ar putea fi factori care amplifică debutul diabetului”.

‘Îmbunătăţirea igienei orale ar putea fi asociată cu un risc scăzut de declanşare a diabetului”, au mai adăugat autorii.

Studiul nu diferenţiază între diabetul de tip 1 şi diabetul de tip 2.

loading...

Recomandări

România se află printre cele 19 țări care vor putea trimite turiști în Grecia din 15 iunie

Ministrul Turismului din Grecia anunță că turiștii din 19 state vor putea vizita țara începând …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *