duminică , 16 mai 2021 12:47 am
Iasi booked.net
-1°C

Studiu – Invitaţia la nuntă, apariţia unui copil, dar şi apariţia unei urgenţe medicale sunt trei dintre cele mai mari temeri ale românilor

Motivul este unul strict financiar. Oricare dintre aceste evenimente produce un dezechilibru în bugetul familiei.

Un studiu realizat anul trecut arată că 47 la sută dintre oameni se tem de cheltuielile medicale. Iar cei mai afectaţi sunt vârstnicii şi locuitorii Olteniei şi Munteniei, scrie observator.tv.

Invitaţia la un eveniment special devine o adevărată problemă pentru 17 la sută dintre cei intervievaţi. De această dată, cei mai afectaţi sunt moldovenii, dobrogenii şi ardelenii.

Românii care se tem cel mai mult de o astfel de surpriză sunt locuitorii Moldovei. Au şi de ce. Este deja un obicei în Bucovina ca nunţile să se facă cu foarte mulți oameni, uneori sunt și până la 700 de invitați. Și nașii sunt foarte importanți. Unii miri aleg 10 perechi de nași.

Până şi apariţia unui nou membru în familie intră tot în categoria factorilor care destabilizează bugetul. Decizia de a face un copil este condiționată economic, explică specialiștii.

Constantin Crăițoiu, sociolog: Modelul românului este sa termini studiile și după aia faci copil, iar asta economic se întâmplă pe la 30 de ani, 30 plus.

Recomandări

Românii din Italia solicită crearea unui program de vaccinare

Asociația Românilor din Italia a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și prim-ministrului Florin Cîțu, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *