luni , 8 martie 2021 2:58 pm
Iasi booked.net
-1°C

Studiu – Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România

Specialiștii în migrație spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri.
Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România, spun sociologii, potrivit Mediafax.
„Știm din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. (…) Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intențiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licență, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenții să plece, au plecat – procentul este mai mic”, a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migrație.
Fenomenul de migrație a tinerilor români nu este însă ireversibil. Țări europene care au trecut prin același proces au reușit să se redreseze cu ajutorul investițiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă.
„Atitudinea publică actuală din România este: Migrația este o fatalitate. Nu este o fatalitate, se pot face lucruri. Pur și simplu, punctez exemple de soluții care pot duce în direcția pe care am semnalat-o anterior. Unu – și astea nu le iau din opinii personale, le iau din experiența istorică europeană. Situația noastră a avut-o Portugalia, a avut-o Spania. Ce au făcut cu ani înainte? Au știut să folosească fondurile europene. Acolo se ocupă fortă de muncă, acolo sunt o groază de oportunități”, mai explică specialistul.
Tinerii spun că vor să plece din România pentru salariile mai mari practicate de companiile din străinătate, scrie hotnews.ro.  Nu toți vor însă să plece din țară.

Recomandări

Peste 200.000 de doze de vaccin Pfizer ajung, luni, în România

O nouă tranșă, de 214.110 doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech, va ajunge luni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *