Studenții TUIASI vor începe anul în sistem hibrid

0
157

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație privind modul în care se vor desfășura activitățile didactice în noul an universitar, în context pandemic.

Astfel, TUIASI va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezența fizică a tuturor studenților în Iași: toate cursurile de la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene vor fi susținute în sistem online, în timp ce activitățile cu aplicare practică – laboratoare, seminarii, proiecte, ore de sport – vor fi desfășurate față în față, cu prezența fizică a studenților și profesorilor.

Odată cu 1 octombrie 2021, când va fi organizată și festivitatea de deschidere a anului universitar, studenții din toți anii de studiu de la toate ciclurile – licență, masterat, doctorat – vor participa fizic la toate activitățile care impun prezența acestora, cu excepția situațiilor justificate, precum îmbolnăvirea sau accesarea unei mobilități tip Erasmus+.

În mod cert, fiind vorba despre o universitate prin excelență cu aplicabilitate practică, nu putem comuta activitățile în întregime online. În plus, experiența anului trecut, în care am avut doar șase cazuri de infectare în rândul studenților cazați în Campusul «Tudor Vladimirescu», și nu am fost nevoiți să suspendăm activitățile on-site ale niciunei facultăți, ne face încrezători că vom putea să ne protejăm și în acest an”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Deși studenții vor trebui să fie prezenți la laboratoare și seminarii în sistem fizic, se vor respecta toate reglementările în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Dacă vor apărea însă cazuri de îmbolnăvire, în funcție de mărimea grupelor sau a seriilor de predare, facultatea poate solicita Consiliului de Administrație suspendarea activităților față-în-față dacă în interval de două săptămâni au apărut între 1 și 3 cazuri de infectare a studenților ce fac parte din grupele respective. Decizia de suspendare va fi luată cu aprobarea Senatului, la propunerea Consiliului de Administrație, după obținerea unui aviz de la DSP în acest sens. Dacă va fi infectat un cadru didactic, activitățile față-în-față se suspendă cu toate grupele la care acesta predă până la însănătoșirea acestuia.

Dacă nu intervin reguli mai restrictive decât cele din prezent, vom organiza festivitatea de deschidere a anului universitar vineri, 1 octombrie, în campus, în același loc ca anul trecut, în zona spațiului verde amenajat între căminele T9 și T10. Vor fi invitați doar din rândul partenerilor noștri la nivel local, vom acorda premii celor mai buni studenți de la fiecare facultate, însă vom respecta și regulile sanitare impuse. Și din acest motiv, dar și datorită ambianței, preferăm ca festivitatea să se desfășoare în aer liber, în campus”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În ceea ce privește cazarea în campus, aceasta se va realiza la capacitatea maximă prevăzută de legile în vigoare, respectând normele de protecție sanitară. Deja s-au realizat liste cu studenții care solicită cazare în noul an universitar și s-a efectuat distribuția acestora pe căminele din Campusul „Tudor Vladimirescu”.

Pentru a putea asigura cazarea pentru cât mai mulți dintre studenții TUIASI care solicită acest lucru, în acest an nu vor fi cazați tineri de la alte universități în căminele din campus. Cazările se vor desfășura online, fără ca studenții să ia legătura fizic cu prodecanul facultății de care aparțin. Aceștia vor fi informați prin email în ce cămin și în ce cameră vor locui în noul an universitar, respectiv data la care vor fi programați pentru a se prezenta la administrația căminului să ridice cheile camerei.

Deoarece nu există nicio prevedere legală în acest sens, deși personal sunt un adept ferm al vaccinării, nu vom condiționa participarea niciunui student la nicio activitate didactică sau din campus de efectuarea vaccinării. Dar vom stimula această vaccinare prin acordarea de gratuități la cazare. Am fost prima universitate din România care a decis să acorde o lună de gratuitate studenților vaccinați și am fost un exemplu de bună practică pentru celelalte universități care apoi au adoptat această măsură. Vom organiza, împreună cu DSP Iași, un centru mobil de vaccinare în campus în perioada cazărilor”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.