duminică , 17 ianuarie 2021 8:03 am
Iasi booked.net
-1°C

Studenții ieșeni rămân fără gratuitate la tren

Începând cu data de 1 noiembrie, studenții care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, nu vor mai beneficia de gratuitatea biletelor de tren procurate de la operatorii caselor de bilete, dacă legitimațiile acestora nu sunt vizate pentru anul universitar 2020/2021, potrivit bunadimineataiasi.ro.

Universitățile ieșene au anunțat studenții, că în urma unei hotărâri la nivel naționalSNCFR a anunțat perspectiva creării unei platforme pe care datele încărcate de către Universități vor fi verificate direct de operatorii de la casele de bilete, care, astfel, nu vor mai solicita prezentarea legitimațiilor de călătorie/adeverințelor.

Mai mult, studenților li s-a  recomandat să solicite din partea secretariatelor adeverințe de studenți pentru a putea beneficia în continuare de gratuitate la biletele de tren.

Revolta studenților a apărut în momentul în care, aceștia s-au prezentat la casele de bilete și mare le-a fost surprinderea, când au aflat că adeverințele de student nu sunt recunoscute de către CFR Călători și că de duminică (01.11. -n.r.), nu au mai putut obține bilete de călătorie gratuite.

„Nu mi se pare corect ca la o luna după începerea cursurilor sa nu avem carnetele vizate si sa fim nevoiți sa plătim. Atâta beneficiu aveam si noi ca studenți, această gratuitate. Acum ca si student trebuie sa economisesc banii ca sa îmi permit sa plătesc biletul pana acasă sau trebuie sa renunț la acest gând”, a declarat unul dintre studenții din cadrul UAIC Iași.

Unul dintre studenții Facultății de Litere din cadrul UAIC Iași consideră că i se îngrădește un drept prin această măsură luată de către CFR CĂLĂTORI. 

„Din punctul meu de vedere, ca student, cred ca mi se îngrădește un drept. Având în vedere situația epidemiologica, presupun ca este etic, din partea facultății, ca măcar de aceasta facilitate sa beneficiem, pentru că taxele școlare nu au suferit modificări, deși orele online nu sunt la fel ca cele în format fizic.

Nu mi se pare corect să nu ni se vizeze legitimațiile și carnetele pe motivul răspândirii virusului, pentru că, există metode de prevenire, iar acest aspect era cunoscut încă dinaintea începerii anului universitar. Și pe lângă asta, ni s-a promis că situația se va remedia.

Cu toate astea, majoritatea studenților nu au la acest moment viza pe anul 2020/2021. Iar legat de achiziționarea biletelor gratuite de pe platforma CFR, cu siguranță acest proces va fi încetinit de alte impedimente, exact cum ne-am obișnuit până acum.”,  a declarat un student din cadrul Facultății de Litere.

Contactați de redactorii Ziarului ”Bună Dimineața Iași”, reprezentanții CFR Călători au oferit informații privind achiziționarea biletelor gratuite de către studenți.

„Începând cu dată 01.11.2020 studenții vor trebui să aibă viza pe anul școlar 2020/2021 pentru a beneficia de gratuitate la clasa a -2 –a.

Facultățile trebuie să transmită datele persoanei desemnate cu GDPR-ul și adresa de mail oficială ( nu yahoo, gmail, Hotmail etc. ); în vederea confirmării calității de student .

Conform prevederilor legislative în vigoare chiar dacă un student are un profil de student activ și își poate achiziționa bilete de călătorie gratuite online, în tren este necesar să prezinte și legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pe anul universitar în curs (viza pe anul universitar 2019/2020 este valabilă până în 31 octombrie inclusiv). Doar legitimația de călătorie gratuită (care la online nici nu este necesar a fi tipărită) NU este suficientă pentru că doar în baza legitimației de student (care are poză și CNP-ul ) se poate identifica că studentul este  persoana care are acest drept prevăzut în lege.

Conform acelorași prevederi legislative, pe perioada stării de alertă (cum avem declarant în prezent) dacă  profilul de student este activat (facultatea  a confirmat că sunteți student în anul universitar 2020/2021) în tren se poate prezenta (pentru a dovedi calitatea de student) și o adeverință (care conține datele de pe legitimația de student, respectiv: Nume Prenume, CNP și anul universitar de studiu) care poate fi prezentată inclusiv în format electronic.

În acest caz este necesar să prezinte (pe lângă legitimația de călătorie gratuită și adeverință) și un act de identitate în original (CI, pașaport sau permis de ședere)”, au declarat reprezentanții CFR Călători.

Gratuitatea biletelor  este valabilă doar pentru transportul la clasa a II-a a trenurilor şi doar pentru călătoriile în ţară. La achiziţionarea biletelor, studenții trebuie să prezinte legitimația de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum și un act de identitate.

Recomandări

Veste bună pentru studenții de la USAMV Iași

Baza de practică de la Plaiul Șarului, din județul Suceava, este modernizată. Aceasta aparține Universității …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *