Stolniceni Prăjescu: Bătaie cu furci și pari între persoane de etnie romă și români

0
284

Scandal între mai multe persoane de etnie romă și doi români, cu urmări grave! Conflictul a avut loc sâmbătă, 9 mai, în comuna Stolniceni Prăjescu.

La un magazin din localitate s-au întâlnit cele două tabere, apoi a început cearta. Nu se cunoaște care este motivul scandalului. La fața locului au sosit echipaje de la Poliție, care au aplanat conflictul, iar toată lumea a plecat spre casă. Nici starea starea de urgență sau restricțiile impuse de ordonanțele militare însă nu i-au putut opri.

Pentru că bărbații de etnie romă au considerat că nu au rezolvat problema, i-au așteptat pe cei doi români sub un pasaj de cale ferată, unde i-au bătut cu furcile și parii. Victimele, în vârstă de 25 ani, respectiv 45 de ani, au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Pașcani. Au primit îngrijiri medicale, apoi au fost direcționate către unități medicale din Iași, relateaz[ newspascani.com

Unul dintre agresori, un tânăr de 25 de ani a fost identificat și reținut, pe numele său a fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor. Urmează să fie adus în fața judecătorilor Tribunalului Iași, cu propunerile legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.