joi , 23 septembrie 2021 6:14 pm
Iasi booked.net
-1°C

Bătălia COVID-19, în laborator: În cât timp am putea avea un vaccin

La nivel mondial se vorbește din ce în ce mai mult de identificarea unor vaccinuri care ar putea să fie soluția salvatoare împotriva COVID-19. Deși se discută despre un termen de câteva luni până când vom putea avea un vaccin, în realitate procesul de cercetare și dezvoltare ar putea dura mai mult.

În timp ce comunitatea medicală își pune speranțele în descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19, la nivel global și european, companiile farmaceutice lucrează continuu pentru a găsi vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente, care să fie arme redutabile în lupta împotriva COVID-19.

Potrivit datelor oficiale, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) și alte peste 80 se află în stadiul de evaluare preclinică, informează hotnews.ro.
Imunizarea este recunoscută unanim de specialiști ca fiind una dintre cele mai de succes și mai eficiente intervenții de sănătate publică, la scară mondială. În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și, datorită lor, între 2 și 3 milioane de vieți omenești sunt salvate anual, la nivel global.

Dezvoltarea vaccinului este un proces complex și îndelungat, care diferă de dezvoltarea medicamentelor convenționale. Într-adevăr, vaccinurile sunt destinate utilizării la persoane sănătoase ca măsură preventivă, în timp ce medicamentele convenționale sunt orientate către tratamentul unei afecțiuni. Studiile clinice pentru demonstrarea eficacității unui vaccin se concentrează pe demonstrarea că acesta poate preveni boala, in conditii de siguranta, ceea ce implică necesitatea unui număr mai mare de subiecți decât în ​​cazul studiilor pentru medicamente tradiționale.

În mod normal, perioada de dezvoltare a unui vaccin este de 12-15 ani. Cu toate acestea, în cazul COVID- 19 oficialii la nivel global și local vorbesc de un an, un an și jumătate. Estimările vin în urma experienței acumulate deja de companiile farmaceutice care dezvoltă astfel de vaccinuri sau tratamente, în lupta cu virusuri similare precum MERS, SARS, gripă, HIV. Această experiență îmbunătățește dramatic probabilitatea dezvoltării unui vaccin eficient și identificarea tratamentelor existente pentru cei infectați, într-un timp mult mai scurt.

Recomandări

Florin CÎȚU: ”Activitățile economice se vor ÎNCHIDE la ora 18:00”

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va reglementa miercuri, printr-o hotărâre, măsura ca activităţile economice …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *