vineri , 30 iulie 2021 3:59 pm
Iasi booked.net
-1°C

Spitalul mobil de la Lețcani a trecut în administrarea ISU Iași

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat, în şedinţa de plen de miercuri, trecerea Spitalului Mobil de la Leţcani din administrarea Spitalului de Boli Infecţioase în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Proiectul de hotărâre privind „acordarea mandatului special reprezentanţilor judeţului Iaşi din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Euronest în vederea întreprinderii demersurilor legale şi a aprobării actelor juridice necesare pentru rezilierea contractului de comodat nr.1936/2020, încheiat între Euronest şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi transmiterea în folosinţa ISU Iaşi a Spitalului Mobil Modular” a primit votul consilierilor PNL, PSD şi PMP. Singurii care s-au abţinut de la vot au fost consilierii judeţeni USR.

Potrivit unui comunicat transmis presei de ISU Iaşi, procedura de predare-primire este în curs de iniţiere, iar modul de operaţionalizare a spitalului mobil va fi stabilit după terminarea recepţiei care va fi efectuată de o comisie de specialişti din domeniu.

Suportul logistic al spitalului va fi asigurat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi iar actul medical va fi întreprins de cadre medicale detaşate prin ordin al comandantului acţiunii la nevoie. De asemenea, unitatea medicală va face parte din rezerva naţională de protecţie civilă şi va asigura o reacţie rapidă în caz de pandemii sau accidente colective sau dezastre, putând fi dislocată acolo unde situaţia impune”, se precizează în comunicatul ISU Iaşi.

Recomandări

Accident rutier în Lețcani

În aceste momente, în zona Lețcani spre Metro a avut loc un accident rutier în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *