Spitalul de Recuperare, eficientizat energetic cu fonduri europene

Date:

Primăria Municipiului Iași a finalizat licitația pentru încredințarea lucrărilor de execuție aferente proiectului cu finanțare europeană „Eficientizare Energetică Spital Clinic de Recuperare Iași”. Lucrările vor fi executate de asocierea SC Conest SA – SC Clima Therm Center SRL în cadrul unui contract în valoare de 17.897.388, 20 lei, fără TVA (21.297.991,96 lei, cu TVA).

Licitația a atras trei oferte până pe 12 noiembrie 2020, la termenul limită de depunere, însă finalizarea acesteia a fost întârziată de o serie de contestații.

Aceasta este a doua procedură de achiziție publică pentru încredințarea acestor lucrări. Semnarea contractului de finanțare europeană a proiectului a avut loc în 2018, iar pe 15 martie 2019 a fost semnat primul contract de lucrări, câștigătoare a licitației fiind asocierea Emmeci Project & Building SRL – Jonica 2001 Societa’ Cooperativa – Italia. În urma unor grave deficiențe în derularea lucrărilor, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2019 primarul Mihai Chirica a anunțat rezilierea contractului și organizarea unei noi proceduri de achiziție publică a lucrărilor.

Lucrările de eficientizare energetică a clădirii includ termoizolarea anvelopei clădirii și repararea trotuarelor, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire și sisteme energie regenerabilă, îmbunătățirea randamentului aferent instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B și a distribuției principale din subsol și a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj al lifturilor, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi cu led etc.

Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană este de 23.342.528,73 lei.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3: „Sprijinirea  tranzitului către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Prioritatea de investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”. Durata implementării este de 21 de luni, conform unui comunicat trimis redacției.

În prezent, la Spitalul de Recuperare sunt în desfășurare lucrări de reparații capitale la etajele 3, 4 și 5 din Corpul C al unității medicale, precum și lucrări de modernizare a instalațiilor electrice și a sistemului de alarmare la incendii, toate acestea fiind susținute cu fonduri alocate de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...