vineri , 30 octombrie 2020 10:42 pm
Iasi booked.net
-1°C

Sorina, fetiţa adoptată cu scandal, duce o viaţă frumoasă în SUA. Cântă la pian şi vorbeşte engleza fluent

Sorina, fetiţa din Baia de Aramă adoptată de familia Săcărin, români stabiliţi în SUA, a fost readoptată la New York de părinţii ei, arată spotmedia.ro.

Procedura este complet distinctă de adopţia din România, este decisă de justiţia americană, conform legilor din New York, şi în urma ei, Sorina a căpătat certificat de naştere american, la fel ca un copil născut în SUA.

”După toată nebunia prin care am trecut, am readoptat-o şi aici în America, că să aibă şi toate actele americane, dar şi momentul de bucurie, când spune judecătorul: ’eşti adoptat!’ Momentul acela ne-a fost furat în România. N-am vrut s-o privăm de el”, spune Ramona Săcărin, mama Sorinei.

Sorina însăşi ne-a arătat cu mare mândrie noul ei certificat de naştere în prima înregistrare video a fetiţei din mijlocul noii sale vieţi, realizată în exclusivitate de SpotMedia.ro. Avocatul care a asistat familia Săcărin în procedura de readopţie, Jamie, are o poveste extrem de asemănătoare cu a Sorinei, povesteşte Ramona Săcărin.

”A fost el însuşi adoptat de o familie care avea o fetiţă şi un băieţel biologici, la fel ca Sorina este mai închis la culoare decât fraţii lui. Erau mici, mergeau împreună la magazin şi când erau întrebaţi dacă sunt fraţi, sora lui Jamie spunea că ea e adoptată. Aşa face şi copilul nostru cel mic, spune că el e adoptat, nu Sorina”.

Sorina ne-a povestit despre vacanţa ei în Republica Dominicană, la Punta Cana, unde a înotat împreună cu delfinii. A fost prima ei călătorie cu paşaportul american de care e foarte mândră.

Povesteşte cu mare bucurie despre şcoala la care merge şi despre profesorii ei. ”A avut un suport extraordinar din partea profesorilor, care însă făceau în aşa fel încât să nu simtă că cineva e luat separat”. Are prieteni şi cea mai buna dintre ei se numeşte Sophia. Acum e un pic mai greu pentru că învaţă în sistem hibrid şi este foarte conştientă de reguli: ”trebuie să stăm la 6 picioare distanţă”, spune Sorina. Studiază pianul, a ajuns chiar la un nivel avansat, şi vioara. Din clasa a IV vrea să intre în orechestra şcolii. Face gimnastică. Copilul care în urmă cu un an nu ştia o boabă engleză, ceea ce i-a atras şi nişte întâmplări delicate la şcoală, relatate şi ele fără nicio inhibiţie, vorbeşte fluent engleza şi a trecut la studiul limbii literare.

Recomandări

Sorina Pintea a chemat ambulanța din arest

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru luare de mită, a fost transferată la un spital din Bucureşti, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *