Sorin CÎMPEANU: Nu am susţinut niciodată vaccinarea OBLIGATORIE

0
205

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale SARS-CoV-2.

Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar. Vaccinarea, pe de o parte, este o problemă de sănătate individuală, pe de altă parte este o problemă de sănătate publică.

Am susţinut tot timpul importanţa şi necesitatea vaccinării, în contextul, mai ales, dat de primele variante ale acestui virus SARS-CoV-2. De altfel, am susţinut introducerea ratei de vaccinare în rândul personalului din învăţământ drept criteriu pentru funcţionarea şcolilor. În data de 5 noiembrie am introdus acest lucru”, a spus Cîmpeanu, duminică, la Prima Tv, conform Agerpres

El a menţionat că Ministerul Educaţiei a decis să renunţe la criteriul care lega modul de funcţionare a şcolilor de rata de vaccinare a angajaţilor, deoarece vaccinarea nu „poate opri răspândirea” noii variante a virusului.

Am pledat şi o să pledez pentru importanţa şi necesitatea vaccinării. Trebuie să ne adaptăm din mers. Asta, sigur, afectează predictibilitatea atât de necesară şi de importantă în sistemul de învăţământ. Vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea”, a declarat Cîmpeanu.

El a mai precizat că există 2.838 de şcoli în care procentul de vaccinare a personalului este de 100%. În 14.000 de şcoli şi grădiniţe procentul de vaccinare este de peste 60%.

La nivelul întregului sistem de învăţământ rata de vaccinare este „mult peste 70%, chiar se apropie de 80%”, a adăugat ministrul. Potrivit acestuia, şcolile cu cea mai mică rată de vaccinare se situează în jurul valorii de 20%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.