Sorin Cîmpeanu anunță că de luni vor merge FIZIC la școală 90% din elevi și preșcolari

Date:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri seară, că peste 2,6 milioane de elevi vor merge fizic la şcoală sau la grădiniţă, începând de luni, reprezentând 90% din totalul copiilor din sistemul educaţional.

”De luni, în România vor putea merge la şcoală sau la grădiniţă peste 2,6 milioane de elevi. 90 la sută din elevii şi preşcolarii din România de luni vor putea să meargă la şcoală sau la grădiniţă cu prezenţă fizică. Este vorba de 16.120 de unităţi de învăţământ (şcoli, grădiniţe)”, a declarat, vineri seară, la TVR 1, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, 1.792 de unităţi de învăţământ cu structuri arondate, vor fi nevoite să rămână în online deoarece funcţionează în localităţi în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie, iar rata de vaccinare este mai mică de 60% în rândul personalului din învăţământ.

”Fac un apel pentru ca şi aceste şcoli, în care învaţă 10% din copiii României, cu sprijinul colegilor cadre didactice şi personal auxiliar şi nedidactic să poată merge la şcoală de săptămâna cealaltă. Este o certitudine, deoarece s-a publicat ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii care reglementează acest lucru. Nu este nevoie de şedinţă de Guvern. Este oficial, este publicat în Monitorul Oficial”, a mai afirmat ministrul.

Ordinul care reglementează utilizarea testelor de salivă pentru elevi şi instrucţiunile privind administrarea lor au fost publicate, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Documentul prevede şi reluarea cursurilor în format fizic în toate unităţile de învăţământ din localităţi unde rata de infectare este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Astăzi, 19 aprilie, se redeschide Muzeul „Nicolae Gane” din Iași

Vineri, 19 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, va...

Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă,...

Cătălin Timofciuc (PNL) susține lărgirea drumului din Capăt CUG. Explică cum se poate face.

Consilierul Județean Cătălin Timofciuc susține într-o postare pe rețelele...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...