Situaţia din România va fi dezbătută în Parlamentul European

Date:

Parlamentul European a decis că va avea o dezbatere în plen despre situaţia din România. E vorba despre modificările din Justiţie şi statul de drept, dar şi despre proteste.

Parlamentul European tocmai a decis că va dezbate situaţia din România, într-o sesiune plenară. Informaţia a fost confirmată pentru Digi24 de oficiali ai Parlamentului. Concret, conferinţa preşedinţilor, formată din şefii grupurilor politice din Parlamentul UE, a decis, în şedinţa de azi, ca această dezbatere să fie trecută pe agenda sesiunii plenare de la începutul lunii octombrie.

Eurodeputaţii vor vorbi despre modificările din Justiţie, despre statul de drept şi despre protestele din România, cu accent pe violenţele din 10 august. Propunerea dezbaterii a venit din partea grupului Verzilor. E posibil ca la dezbatere să participe şi premierul Viorica Dăncilă. Nu există procedură concretă de invitare, dar e o cutumă ca liderii să vină în plenul PE când e discutată situaţia din ţările lor.

Tot în luna octombrie, dar la sfârşit, preşedintele Iohannis va merge în PE, pentru a susţine un discurs despre starea uniunii – e un discurs pe care toţi liderii europeni îl susţin prin rotaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...