marți , 23 iulie 2019 2:00 am
Iasi booked.net
-1°C

Sistemul RO-ALERT intră într-o nouă rundă de testări

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) anunţă că va demara o nouă rundă de testrări ale Sistemului RO-ALERT, ce are ca scop alertarea populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Mesajul nu va conţine elementele unei situaţii reale.

Noua sesiune de testări are drept scop verificarea sistemului de alertare prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone.

“Telefoanele configurate pentru recepţia mesajelor RO-ALERT şi care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepţiona următorul mesaj: <TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie>. Modurile de afişare şi sunetele de avertizare sunt diferite în funcţie de modelele telefoanelor mobile. Pentru a primi mesajele transmise de IGSU si structurile sale teritoriale, recomandăm cetăţenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al DSU.

Pentru a beneficia de serviciul RO-ALERT, utilizatorii de telefonie mobilă vor trebui să îşi configureze terminalele funcţie de operatorul la care sunt abonaţi şi tipul telefonului mobil. Informaţiile sunt puse la dispoziţie pe portalul www.ro-alert.ro sau pot fi găsite pe site-urile operatorilor de telefonie mobilă din România. Mesajele RO-ALERT pot fi recepţionate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G, indiferent de tipul serviciului, abonament sau prepay şi nu se percep costuri sau taxe pentru recepţionarea mesajelor. Totodată, pentru a beneficia de mesaje utilizatorii de telefonie nu au obligatoriu nevoie de un telefon tip smartphone.

Recomandări

România, medaliată cu aur la Judo, în cadrul competițiilor din Spania

Alina Zaharia și Alina Cheru au câștigat medalia de aur în proba neolimpică Ju no …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *