Se fac ultimele pregătiri pentru punerea în funcțiune a sistemului angiografic unic în țară, recent achiziționat de Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Echipa de specialiști, formată din români și greci, lucrează la sistemul de comandă al aparatului care a fost deja instalat într-o încăpere cu pereți de plumb, special amenajată.
Pentru cumpărarea aparatului, Consiliul Județean a asigurat suma de 1,5 milioane de euro.
Echipamentul neurointervențional Bi-Plan Infinix-i asigură calitatea optimă a imaginii, necesară în neurochirurgia intervențională.
”Nu suntem departe de momentul în care specialiștii noștri vor folosi pentru diagnosticare acest aparat. Mai sunt de pus la punct câteva amănunte tehnice, iar apoi, cadrele medicale vor fi instruite pentru a utiliza sistemul în mod profesionist. În situația în care medicii efectuează o procedură ghidată de imagine, cu ajutorul acestui dispozitiv sunt întotdeauna perfect poziționați, ceea ce conferă o mai mare eficiență și siguranță pentru bolnavi.
Facem medicină de performanță, la nivelul clinicilor de renume din lume, iar pentru asta avem nevoie de cele mai moderne tehnologii”, a spus dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iași.
Sistemul angiografic poate fi folosit atât în patologia neurovasculară adultă, cât și în cea pediatrică.
Sistemele Infinix permit o vizualizare excelentă a celor mai mici vase și a dispozitivelor intervenționale. Aparatul asamblează mai multe imagini și le reproduce în una singură, pentru a permite o evaluare vizuală mai clară. Reconstrucțiile tridimensionale și navigarea intravasculară 3D în timp real însemnă siguranță, performanță și precizie.