Sindicaliştii din cadrul Poliţiei de Frontieră protestează acum în fața Prefecturii Iași. Ei cer majorări salariale, demisia ministrului Carmen Dan, dar și a inspectorului general Adrian Popescu.
„Principala noastră cerinţă este ca sistemul să oprească corupţia din Poliţia de Frontieră. Ne-am săturat să fim arătaţi cu degetul, ne-am săturat să fim batjocoriţi inclusiv de societatea civilă, pentru că unele persoane protejează corupţia în acest sistem. Noi am făcut mii de semnalări până acum şi nu s-a întâmplat nimic.
Sperăm că poate de acum, după semnalele noastre, se vor lua măsuri şi vor lupta cu adevărat împotriva corupţiei alături de noi. Următoarea revendicare ar fi echitatea salarială. După cum ştiţi, poliţiştii de frontieră au o muncă foarte grea, în condiţii foarte grele, şi am ajuns să avem un coeficient de salarizare ca a unui mecanic auto, ceea ce nu este posibil”, a declarat Florin Zlate, vicepreşedintele Sindicatului Poliţiştilor de Frontieră.



