Sindicatele din Sănătate îi cer demisia ministrului Victor Costache

0
188

Sindicatele din Sănătate îi cer demisia lui Victor Costache, după dezvăluirile privind legăturile ministrului cu spitalul privat din Sibiu.

Astăzi a ieşit la iveală faptul că ministrul nu lucrează doar în weekend la Polisano, ci şi în fiecare miercuri. Şi numirea fostei directoare executive a clinicii la conducerea instituţiei cu cel mai mare buget din Sănătate pare cusută cu aţă albă. Cei implicaţi păstrează tăcerea.

Relaţia dintre ministrul Sănătăţii şi Spitalul Polisano ridică multe semne de întrebare. În prima lună de mandat, Victor Costache a luat cel puţin două decizii ce ar putea fi interpretate ca favorizare a clinicii private.

Mai întâi, a propus-o pe Adela Cojan la şefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţie ce distribuie fonduri către toate unităţile medicale, inclusiv către cele private. Coincidenţă sau nu, actualul ministru şi actuala şefă CNAS au condus împreună clinica din Sibiu.

Sorin Paveliu, consultant în politici de sănătate: Că provin din mediul privat nu este nici imcompatibilitate şi nici nu este legiferat ca fiind conflict de interese. În schimb, ar trebui legiferat pentru că ambele persoane au fost directori într-un agent economic care este listat la bursă. Deciziile pe care le iau din poziţiile de demnitari şi de coordonatori ai Ministerului, în momentul de faţă, influenţează direct nivelul acţiunilor firmelor respective

Mai mult, în cazul unei anchete legate de Polisano, Victor Costache este obligat să anunțe conducerea clinicii ori de câte ori este întrebat de procurori despre posibile nereguli investigate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.