joi , 27 ianuarie 2022 7:52 pm
Iasi booked.net
-1°C

Sindicaliștii din POLIȚIE amenință cu PROTESTE și își îndeamnă colegii la ”indulgență maximă” la CONTRAVENȚII

Polițiștii din Sindicatul Europol amenință cu proteste care încep din 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României. Aceștia se plâng, într-un comunicat, că pensiile militare nu au fost indexate nici măcar cu inflația, iar din 2007 polițiștii nu au avut parte de măriri ale salariilor.

„Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar. În timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, se arată în comunicatul transmis de Sindicatul Europol.

Calendarul de proteste începe cu data de 1 decembrie 2021, când poliţiştii sunt sfătuiţi „să manifeste indulgenţă maximă faţă de cetăţenii care săvârşesc contravenţii şi să sancţionaţi în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal”.

Aceștia le mai transmit celor care vor să se alăture protestelor ca în perioada 1-31 decembrie să completeze notificările către unități în care să-și exprime dezacordul de a mai efectua ore suplimentare. în 13-15 dec. 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest); în data de 16 dec. 2021 între 10.00 și 14.00 în fața MAI; în data de 17 dec. 2021 între 10.00 și 12.00 în fața sediului PSD, între 12.00 și 14.00 în fața sediului PNL, iar între 14.30 și 16.00, în fața sediului UDMR. Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice.

„Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, mai transmite sindicatul din Poliție.

Recomandări

Sindicaliștii EUROPOL mesaj pentru Lucian BODE: ”Mai FACEM și noi puțină treaba la M.A.I. dacă tot avem acest PORTOFOLIU ?”

Lucian Bode pare să îi calce rău pe nervi pe sindicaliștii de la Europol care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *