duminică , 26 septembrie 2021 3:47 am
Iasi booked.net
-1°C

Simona HALEP îşi va schimba NUMELE! Decizia luată de tenismenă

Eliminată de la US Open, în optimi, constănţeanca va avea două evenimente majore, în viaţa personală, în următoarea perioadă.

Mai întâi, la data de 15 septembrie, Simona Halep şi Toni Iuruc (42 de ani) vor face cununia civilă. Nunta e programată pentru anul viitor. Apoi, la 27 septembrie, Simona va schimba „prefixul“, împlinind 30 de ani.

Revenind la cununia civilă, evenimentul va fi găzduit de clubul Fratelli din Mamaia, unde s-au cunoscut Simona şi Toni. Vor fi aproape 300 de invitaţi, potrivit Telekom Sport. Iar ziare.com a notat că Halep îşi va schimba numele, urmând să preia numele soţului. Astfel, pe viitor, în acte, fostul lider WTA va apărea cu numele de Halep-Iuruc.

În mod normal, conform tradiţiei machedonească, cea mai bună jucătoare de tenis din România ar fi trebuit să-şi schimbe numele de familie cu cel al soţului, dar având în vedere că brandul Halep e unul mondial, s-a ajuns la o soluţie de compromis.

Recomandări

Simona Halep a spus DA! Cea mai iubită sportivă din ROMÂNIA s-a măritat cu Toni Iuruc

După mai bine de doi ani de relație, Simona Halep și Toni Iuruc au făcut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *