miercuri , 1 decembrie 2021 10:25 pm
Iasi booked.net
-1°C

Și-a bătut concubina până la moarte și s-a lăudat prin sat

Tragedie în comuna Santa Mare, din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 48 de ani şi-a ucis în bătaie concubina. După oribila crimă, acesta s-a „lăudat” cu fapta sa prin sat, însă nu l-a crezut nimeni. Mai mult, agresorul ar fi dormit cu cadavrul în pat, timp de două nopți!
Bărbatul a reuşit să îi şocheze atât pe anchetatori, cât şi pe cadrele medicale, dar şi întreaga comunitate din Santa Mare.

Acesta le-ar fi spus tuturor vecinilor că şi-a omorât concubina, însă nimeni nu l-a luat în serios. O vecină a sesizat poliția cu privire la dispariția femeii după ce a constatat că aceasta nu mai ieșise din casă de câteva zile. Bărbatul nu a fost luat în seamă, pentru că toți îl cunoșteau cu probleme psihice.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și unul de la ambulanţă, iar femeia cu care acesta locuia de mai mulţi ani a fost găsită fără suflare.

În urma anchetei la fața locului, polițiștii l-au ridicat pe bărbat și l-au dus la audieri.

Agresorul femeii a fost internat pe Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoșani, pentru a fi supus unei evaluări de specialitate.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Recomandări

O senatoare PNL a sunat la 112 și a chemat Poliția pentru că ȘOȘOACĂ nu poartă MASCĂ în Parlament

Nicoleta Pauliuc, senatoare PNL și președintele Comisie de Apărare, a sunat luni la 112 din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *