Șefa Serviciului de Informații Fiscale din Timiș, reținută de DNA pentru luare de mită

0
206
Foto: pressalert.ro

Lucica Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul AJFP Timiş, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, informează vineri DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie, a Lucicăi Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţa că, joi, Lucica Golban a primit de la reprezentantul unui om de afaceri suma de 3.000 lei pentru ca o cerere de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA (document fără de care societatea nu putea să îşi desfăşoare activitatea), să fie admisă şi rezolvată cu celeritate, în condiţiile în care societatea respectivă figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei, neîndeplinind condiţiile rezolvării favorabile a cererii.

„Banii respectivi au fost remişi inculpatei chiar în sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, la scurt timp aceasta fiind reţinută de procurorii anticorupţie”, se precizează în comunicat.

Vineri, Lucica Golban va fi prezentată Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.