Se sparge gașca social-democraților! Deputat PSD Botoșani: „Dragnea să facă un pas în spate”

Date:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trebuie să facă un pas în spate din fruntea partidului, a solicitat miercuri, într-o declaraţie acordată Agerpres, deputatul social-democrat Răzvan Rotaru.

„Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…)

Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul”, a afirmat Răzvan Rotaru.

În acelaşi timp, deputatul PSD s-a arătat solidar cu primarul general Gabriela Firea, intrată în conflict deschis cu liderul PSD.

„Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbăm anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a precizat Răzvan Rotaru.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

OFICIAL! Polițiștii locali vor putea aplica amenzi în zona rutieră. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care oferă...

”Atenție, aterizăm!” se joacă MÂINE, 8 decembrie, la Cinema VICTORIA

Adaptare după celebra comedie franțuzească de situație “Boeing Boeing”...

Ieșeanca Oana Boca Stanescu este noul director al Centrului Național al Cărții

Ieșeanca Oana Boca Stanescu este noul director al Centrului...