marți , 2 martie 2021 6:48 pm
Iasi booked.net
-1°C

Se prelungesc automat cardurile de călătorie pentru pensionari, la Compania de Transport

Deținătorii cardurilor pentru pensionari – SeniorIS, se pot bucura și în anul 2021 de beneficiile oferite de acestea, fără a se mai prezenta la tonete pentru vizare.

Prelungirea valabilității titlurilor de călătorie amintite este operată în mod automat, în conformitate cu baza de date a beneficiarilor transmisă de către Direcția de Asistență Socială Iași.

Pentru eliberarea cardurilor SeniorIS noi, oferite de către Primăria Municipiului Iași pensionarilor care îndeplinesc condițiile necesare (vârsta peste 65 ani sau vârsta mai mică de 65 ani, cu valoarea pensiei de maxim 1.550 lei), solicitanților le este recomandat să se adreseze Direcției de Asistență Socială Iași. La momentul ridicării titlurilor de călătorie,  beneficiarilor acestora li se vor solicita prezentarea cărții de identitate/buletinului și predarea vechii legitimații, dacă este cazul. Menționăm că vechile legitimații de călătorie nu mai sunt valabile.

De asemenea, persoanele care nu și-au ridicat cardul de la tonete până în prezent, îl pot obține, în perioada următoare, de la sediul CTP Iași, situat în Str. Silvestru nr.5, pe baza cărții de identitate.

Cardul SeniorIS este netransmisibil și valabil în mijlocul de transport numai împreună cu buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului.

Beneficiarii cardurilor pot călători fără efectuarea unor proceduri suplimentare, fiind folosite doar în timpul acțiunii de control, în cadrul căreia angajații CTP Iași vor scana codul QR de pe card, pentru verificarea valabilității acestora.

Informații suplimentare privind utilizarea acestor carduri pot fi solicitate la numărul gratuit de Telverde 0800.110.427.

Recomandări

Ieșenii sunt confuzi în legătură cu valabilitatea biletelor CTP

În rândul ieșenilor care se deplasează cu autobuzul sau tramvaiul există nelămuriri referitor la valabilitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *