miercuri , 23 iunie 2021 11:33 am
Iasi booked.net
-1°C

Se majorează prețurile abonamentelor fixe și mobile, pentru clienții Telekom

Telekom Romania majorează preţurile abonamentelor din portofoliul fix şi mobil, pentru clienţii rezidenţiali şi de business, începând cu 15 aprilie 2019, ca urmare a creşterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicaţii, anunţă compania.
Preţul pentru fiecare serviciu fix – voce fixă, internet, TV – şi pentru fiecare abonament mobil, pentru clienţii rezidenţiali, va fi majorat cu 0,42 euro, TVA inclus, (0,35 euro, fără TVA), adică aproximativ 2 lei. Compania precizează că majorarea nu se aplică opţiunilor de televiziune, ratelor la telefoane sau chiriilor de echipamente fixe. Clienţii business vor primi o notificare scrisă în care sunt anunţaţi, de asemenea, de schimbări aferente contractelor.

Creşterea tarifelor este urmarea creşterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicaţii. La sfârşitul anului 2018, Telekom Romania a atins pragul comercial de 200.000 de clienţi pentru portofoliul Freedom şi a investit 200.000 de euro în susţinerea a 10 companii româneşti care au schimbat regulile în industriile în care activează, screi ziaruldeiasi.ro.

OUG 114/2018 introduce un nivel minim privind vânzarea licenţelor 3G, 4G şi 5G şi o taxă de 3% din cifra de afaceri a operatorilor telecom. La sfârşitul lunii februarie Miroslav Majoros, CEO Telekom anunţa că grupul ar putea să nu participe la licitaţia de frecvenţe radio pentru tehnologia 5G pe care statul român o va organiza în această toamnă dacă cerinţele impuse în caietul de sarcini vor fi foarte nefavorabile, în condiţiile în care piaţa de comunicaţii a devenit şi mai dură după noile taxe introduse de guvern la finele anului trecut.

Recomandări

Se prelungesc automat cardurile de călătorie pentru pensionari, la Compania de Transport

Deținătorii cardurilor pentru pensionari – SeniorIS, se pot bucura și în anul 2021 de beneficiile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *