sâmbătă , 23 ianuarie 2021 12:17 pm
Iasi booked.net
-1°C

Salariul minim va fi majorat în funcție de evoluția economiei în 2021

Premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei, relatează Agerpres.

„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare”, a afirmat şeful Executivului.

În context, premierul a propus constituirea unui grup de lucru format din experţi ai patronatelor, sindicatelor şi Guvernului, care să facă o analiză comparativă privind mecanismele aflate la baza evoluţiei salariului minim în alte state europene.

„În urma acestei analize, se va putea stabili în mod obiectiv o formă de creştere predictibilă a salariului minim pentru următorii patru ani” , a arătat prim-ministrul.

Recomandări

Bilanțul Judecătoriei Iași pe 2020

Reprezentanții Judecătoriei Iași au prezentat bilanțul activității desfășurate în cursul anului 2020. Potrivit datelor puse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *