Începând de ieri, se aplică noi tarife de racordare la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, deoarece intră în vigoare un ordin al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ordin care a fost aprobat, joi, 6 septembrie 2018.
Noile tarife stabilite de ANRE sunt maximale şi pornesc de la 450 de lei pentru un debit de 10 mc/oră, ajungând la 4.500 de lei pentru un debit de 500 mc/oră. Anterior, branşarea şi avizarea branşării se tarifa cu 1.500 până la 5.000 de lei, în funcţie de complexitatea lucrărilor, scrie mediafax.ro.
Noile tarife au fost aprobate prin Ordinul ANRE nr. 165/2018. Grila de tarife poate fi consultată prin accesarea următorului link
În procesul de stabilire şi actualizare a noilor tarife, ANRE a avut, în principal, în vedere costurile reale ale procesului de racordare, urmărind, totodată, şi suportabilitatea acestor costuri de către viitorii utilizatori ai sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, tarifele aprobate având un caracter maximal.
Potrivit ANRE, la stabilirea tarifelor de racordare au fost luate în considerare costurile activităţilor cuprinse în contractul de racordare, respectiv:
– obţinerea certificatului de urbanism
– obţinerea avizelor şi autorizaţiilor emise de organismele abilitate
– obţinerea autorizaţiei de construire a instalaţiei de racordare
– proiectarea instalaţiei de racordare
– verificarea documentaţiei tehnice/proiectului tehnic a/al instalaţiei de racordare de către un verificator de proiecte atestat de ANRE
– execuţia instalaţiei de racordare
– urmărirea lucrărilor privind execuţia, recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare.
„Prin limitarea valorilor componentelor de mai sus şi prin stabilirea unui nivel maxim, ANRE a avut în vedere prevenirea posibilelor tendinţe de încărcare a costurilor pentru fiecare componentă a tarifului de racordare, ceea ce ar fi condus la o majorarea accentuată şi nejustificată a acestora”, a precizat Autoritatea.


