S-a votat! Iașul este „Capitala istorică” a României

Date:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 238 de voturi „pentru” şi şapte abţineri, proiectul de lege pentru declararea municipiului Iaşi drept „Capitală istorică” a României.

Potrivit proiectului, în anul Centenarului, pentru reconsiderarea rolului istoriei şi al culturii naţionale, municipiul Iaşi se declară „Capitală istorică” a României, iar municipiul Alba Iulia „Capitală a Marii Uniri” a României.

Comisia de specialitate a introdus un amendament la proiectul iniţial astfel încât municipiul Alba Iulia să fie declarat „Capitală a Marii Uniri”.

„Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, municipiul Alba Iulia primeşte recunoaşterea pentru rolul esenţial în formarea statului român modern. La 1 decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia s-a semnat ‘actul de naştere’ al României Mari. Capitala de suflet a românilor de pretutindeni a fost Capitala Unirii teritoriilor româneşti şi sub domnia lui Mihai Viteazul”, a motivat comisia amendamentul.

Reprezentanţii grupurilor parlamentare au susţinut acest proiect, menţionând că este unul simbolic, iar Iaşiul merită cu prisosinţă acest titlu.

Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...