Inconștiența unui conducător auto din Pașcani, putea duce la o tragedie. Acesta s-a urcat sub influența băuturilor alcoolice la volan, a lovit un cap de pod, după care mașina a luat foc.
Totul s-a întâmplat ieri seară în jurul orelor 20.00. Adrian J., de 28 ani a plecat din Pașcani spre Stolniceni Prăjescu, iar în curba de la intrarea în localitate, cel mai probabil din cauza vitezei, a scăpat controlul volanului și a lovit un cap de pod, scrie newspascani.com.
În urma impactului de sub capota mașinii a început să iasă fum, după care flăcări. Conducătorul auto și celălalt pasager au ieșit singuri din mașină. La fața locului au ajuns echipaje de la secția ISU Pașcani și Serviciul de Ambulanță.
Șoferul a fost transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani, iar de aici direcționat către Neurochirurgie Iași. Testat cu alcooltestul, aparatul a indicat o alcoolemie de 0,93 miligrame alcool pur în aerul expirat, conform informațiilor oferite de Biroul de Presă din cadrul IPJ Iași.
Polițiștii Biroului Rutier Pașcani au deschis un dosar penal în acest caz și fac cercetări pentru a stabili cauza accidentului.