miercuri , 1 decembrie 2021 2:42 am
Iasi booked.net
-1°C

S-a deschis și al doilea patinoar la Palas, special dedicat copiilor

Vacanța de iarnă aduce vești bune pentru prichindei, de la ansamblul Palas. De astăzi, cei mici au la dispoziție propriul lor patinoar, Palas Ice Junior.

 

De vineri, 22 decembrie 2017, în ansamblul Palas s-a deschis și cel de-al doilea patinoar, special dedicat copiilor. Ca și anul trecut, Palas Ice Junior este situat în parc, lângă restaurantul Chef Galerie, şi va fi deschis zilnic. Astfel, cei mici vor avea prilejul de a deprinde trucurile dansului pe gheață, bucurându-se din plin de distracția de sezon în aer liber.

Patinoarul are o capacitate de maximum 100 de persoane, accesul fiind permis copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care pot fi însoţiţi de un singur adult, dacă se impune acest lucru. Palas Ice Junior va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 11.00 – 20.30, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 20.30. Tariful este de 8 lei pentru copil şi 15 lei pentru însoţitor, incluzând o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă. Cei care nu deţin patine, le pot închiria de la Palas Ice Junior cu 14 lei.

Prichindeii care doresc să învețe tehnica patinajului de la specialiști au posibiliatea de a lua lecții de la instructori. Cursurile sunt organizate sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 12.50. Prețul unei şedinţe este de 20 lei. De asemenea, se poate opta pentru abonamente, cu opt intrări şi garderoba gratuită, pentru 50 de lei.

În continuare, patinoarul principal din parc îi aşteaptă pe ieşeni. Palas Ice este deschis de luni până joi, în intervalul orar 12.00 – 21.30, vinerea, între orele 12.00 și 23.30, sâmbăta, între orele 10.00 – 23.30, și duminica, în intervalul 10.00 – 21.30.

Recomandări

VIDEO: Şi tu poţi să vii „În ajutorul lui Moş Nicolae”!

Consiliul Judetean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași și Ansamblul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *