Dosarul pentru care a fost acuzat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, de fapte de abuz în serviciu, dar şi de fapte de corupţie, a fost clasat zilele trecute de către DNA Iaşi. Procurorul de caz care s-a ocupat de acest dosar, Cristina Chiriac, a dispus clasarea pentru toate faptele de care Popa fusese suspectat, inclusiv câteva pentru care se începuse urmărirea penală lunile trecute, după ce DNA a oferit detalii publice despre acest dosar.
Potrivit unor surse judiciare, ordonanţa de clasare emisă de procurorul Cristina Chiriac nu este încă definitivă şi mai poate fi atacată de părţi în următoarele aproximativ două săptămâni. Aceleaşi surse au arătat că acuzaţiile au fost clasate deoarece anchetatorii au considerat că nu sunt prevăzute de legea penală sau că autorii nu le-ar fi comis cu vinovăţia cerută de lege. Clasare a fost dispusă şi în privinţa acuzaţiilor celorlalţi suspecţi din dosar, Daniel Achiţei şi Ioan Echimov.
În noiembrie 2017, DNA acuza că, în perioada 2016-2017, Maricel Popa în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, beneficiind de ajutorul lui Daniel Achiţei, ar fi încălcat prevederile legale privind desfăşurarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene, în sensul că, direct sau prin intermediar, a sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreţinerea drumurilor judeţene. „Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreţinere ce se efectuau pe drumul judeţean 248A(Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică“, au precizat procurorii. Aceştia mai arătau la momentul respectiv că Popa ar fi determinat exluderea unei societăţi din cadrul unei asocieri care câştigase contractele amintite şi ar fi înlocuit-o cu altă firmă. De asemenea, cu presupusul ajutor al lui Daniel Achiţei, preşedintele CJ a mai fost acuzat de anchetatori că a retras activitatea de deszăpezire din sarcina unei firme şi ar fi oferit-o firmei Eky Sam.