Românii vor putea participa online la cele mai importante evenimente de business din lume datorită parteneriatului dintre BiziLIVE TV și Success Stories

Date:

Primul astfel de eveniment va avea loc loc în perioada 22 – 25 octombrie 2020 și îl va aduce pe scena virtuală pe unul dintre cei mai apreciați coach la nivel internațional, Tony Robbins, în cadrul seminarului de patru zile „Unleash the Power Within” (UPW). Organizatorii declară că va fi cea mai mare experiență online realizată vreodată la nivel global.

De mai bine de cinci luni, cel mai apreciat coach la nivel internațional – Tony Robbins – nu a mai urcat pe scenă. Seminarul de patru zile al lui Robbins, „Unleash the Power Within” (UPW), este considerat cel mai de impact eveniment la nivel internațional, care a schimbat viețile a peste 4 milioane de oameni din peste 100 de țări.

Tony Robbins declară că: „Cea mai mare bucurie și împlinirea cea mai profundă în viață se regăsește în IUBIREA ȘI SLUJIREA celorlalți”. Pentru a-și îndeplini misiunea, Robbins & Success Resources anunță pentru evenimentul Unleash The Power Within Virtual 360, o experiență unică interactivă, accesibilă și românilor care își doresc o viață prosperă, sănătate și formă maximă, relații mai bune sau realizarea obiectivelor.

Prin parteneriatul internațional încheiat între Success Resources și BiziLIVE TV, românii pot accesa evenimentul online, la un preț accesibil.

Parteneriatul recent semnat dintre Success Resources și BiziLIVE TV vizează creșterea interesului și a apetitului publicului român pentru educație de business prin facilitarea accesului la antreprenori și business coach de valoare din întreaga lume.

Datorită parteneriatului dintre BiziLIVE TV, prima televiziune digitală din România dedicată antreprenorilor și mediului de afaceri, și Success Resources, unul dintre cei mai importanți organizatori de evenimente la nivel internațional, românii interesați de importanața valorii în business se vor putea concecta la cele mai importante evenimente de business și dezvoltare profesională din lume, la speakeri și traineri de top, dar și la programe educaționale create exclusiv pentru publicul autohton – toate la prețuri accesibile.

Mai multe detalii pe: https://www.facebook.com/events/757139941493896/.

„Cei 5,8 milioane de români din România și diaspora au acces la cei mai buni vorbitori la nivel internațional și evenimente prin oferte personalizate la care publicul nostru nu avea acces din țară. Toate cu scopul de a crește împreună atât la nivel personal cât și de business”, declară Constantin Paraschiv, antreprenor și co-fondator BiziLIVE TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Astăzi, 19 aprilie, se redeschide Muzeul „Nicolae Gane” din Iași

Vineri, 19 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, va...

Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă,...

Cătălin Timofciuc (PNL) susține lărgirea drumului din Capăt CUG. Explică cum se poate face.

Consilierul Județean Cătălin Timofciuc susține într-o postare pe rețelele...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...