România va aproviziona Ungaria cu gaze naturale. Tren de mare viteză Cluj – Budapesta

Date:

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit luni cu omologul său ungar Peter Szijjarto. Cei doi oficiali au vorbit despre securitatea energetică în regiune.

 

Cei doi miniștri de Externe au avut luni un dejun de lucru la București, în cadrul căruia au discutat despre securitatea regională şi despre relaţia celor două ţări vecine, informează Agerpres.

România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020, în conformitate cu acordul semnat luni la Bucureşti de miniştrii de Externe din cele două ţări, Peter Szijjarto şi Teodor Meleşcanu, informează agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit lui Peter Szijjarto, începând din anul 2022, mari cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. Szijjarto a adăugat că firmele ungare şi-au rezervat deja întreaga capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an a conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria.

„Aceasta este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia”, a spus Peter Szijjarto, care a adăugat că acest acord de cooperare reprezintă un progres istoric pentru asigurarea securităţii energetice a Ungariei.

Potrivit oficialului ungar, partea română a convenit să construiască staţii de compresare care vor permite livrarea a 1,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an în 2020, urmând ca această capacitate să fie majorată până la 4,4 miliarde metri cubi în 2022.

„Guvernul Ungariei a decis să construiască tronsonul de conductă care lipseşte între hubul central de distribuţie de la Varosfold şi Vecses, în apropiere de Budapesta, unde se termină gazoducutul dintre Slovacia şi Ungaria. Odată cu această legătură, coridorul de gaze nord-sud, o facilitate crucială pentru securitatea naţională în Centrul Europei va fi finalizată”, a spus Peter Szijjarto.

Ministrul ungar de Externe a mai spus că România şi Ungaria au decis că prima linie de tren de mare viteză din regiune ar trebui să facă legătura între Budapesta şi Cluj Napoca. Guvernul ungar a alocat un miliard de forinţi (3,3 milioane de euro) pentru realizarea studiului de fezabilitate cu privire la acest proiect, a informat Szijjarto, care a adăugat că Ungaria nu se opune planurilor României de a extinde această linie de tren de mare viteză până la Bucureşti, arată Știrile Pro TV.

De asemenea, Peter Szijjarto a informat că România şi Ungaria au decis ca două din cele 10 puncte temporare de trecere a frontierei să fie transformate în facilităţi permanente care să funcţioneze non-stop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință...

Încep lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15

Licitația pentru încredințarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit...