joi , 15 noiembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C
Foto: Getty Images

România să ia aminte! Parlamentul European activează „opţiunea nucleară” împotriva Ungariei

În cadrul unui vot tensionat, majoritatea europarlamentarilor a susţinut o moţiune pentru aplicarea sancţiunilor împotriva Ungariei. Guvernul de la Budapesta este acuzat de cenzurarea mass mediei independente, atacarea ONG-urilor şi înlăturarea judecătorilor independenţi.

Parlamentul European a votat miercuri începerea procedurii de sancţionare a Ungariei pentru erodarea democraţiei şi încălcarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit Deutsche Welle.

Parlamentarii europeni au susţinut moţiunea de activare a Articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Guvernul lui Viktor Orban este acuzat că a redus la tăcere presa, a atacat ONG-urile şi a subminat independenţa justiţiei, ceea ce poate duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE.

Decizia împotriva Ungariei a fost luată cu 448 voturi ‘pentru’, 197 voturi ‘contra’ şi 48 de abţineri.

Această măsură nu va duce la penalizarea imediată a Ungariei, dar va deschide calea către impunerea unor sancţiuni. După votul de miercuri, Ungaria va primi o avertizare oficială pentru încălcarea valorilor UE.

Luând cuvântul marţi în Parlamentul European, Orban a descris votul de astăzi ca un act de răzbunare împotriva Ungariei pentru refuzul acesteia de a accepta refugiaţi pe baza unor cote obligatorii stabilite de UE. Deşi Bruxelles-ul şi Budapesta au avut dispute în repetate rânduri cu privire la imigraţie şi refugiaţi, votul de miercuri a abordat probleme mai ample privind starea democraţiei şi a statului de drept în Ungaria.

Un raport realizat de europarlamentara Judith Sargentini, care a declanşat votul pentru Articolul 7, a descoperit că atacurile lui Orban asupra mass mediei, mediului academic, sectorului judiciar, asupra imigranţilor şi refugiaţilor şi a drepturilor minorităţilor reprezintă o “ameninţare sistemică” la adresa principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Ungaria este cea de-a doua ţară UE împotriva căreia se ia această măsură după ce, în 2017, Comisia Europeană a lansat procedura împotriva Poloniei din cauza reformelor sale în sectorul judiciar.

Articolul 7 al Tratatului de la Lisabona deschide calea pentru aplicarea de sancţiuni împotriva unui stat membru şi pentru pierderea temporară a dreptului de vot în Consiliul European. Mecanismul este declanşat atunci când unul dintre membrii blocului încalcă valori precum “demnitate umană, libertate, democraţie, egalitate, respectarea legii şi a drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor”.

Moţiunea va fi trimisă liderilor celor 28 de state membre pentru aprobare. Totuşi, este necesar o unanimitate de voturi pentru a suspenda drepturile de votare ale Ungariei şi pentru a lansa sancţiuni, măsură care probabil va fi blocată de Polonia.

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

Vot pozitiv în comisia de transporturi pe Autostrada Târgu Mureş-Iaşi

Comisia de transporturi din Camera Deputaţilor a dat, marţi, un vot favorabil pe proiectul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *