Se circulă sâmbătă dimineața în condiții de polei pe mai multe drumuri din țară, anunță Centrul Infotrafic.
Astfel, sunt semnalate zone cu polei pe unele drumuri din județele Bihor, Caraș-Severin și Sălaj. În aceste zone, se acționează atât cu utilaje, cât și cu material antiderapant. Valorile de trafic sunt reduse.
Pe autostrăzile adiacente Capitalei, respectiv A 0, A 1, A 2 și A 3, circulația rutieră se desfășoară pe un carosabil umed pe alocuri, în condiții de vizibilitate bună, valorile de trafic fiind scăzute.


