joi , 15 noiembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Richard Clayderman, concert aniversar, la Iași, la Sala Polivalentă

Celebrul pianist francez Richard Clayderman revine în România pentru o serie de trei concerte aniversare, în cadrul cărora va celebra 40 de ani de activitate.

Artistul va ajunge vineri la Bucureşti după care va pleca spre Piteşti unde sâmbătă va susţine primul concert din turneul aniversar la Casa de Cultură a Sindicatelor.

“Doresc ca, imediat după ce aterizez împreună cu membrii staff-ului meu, să plecăm direct la Piteşti! Prefer să ne cazăm aici şi să avem timp să admirăm oraşul, dar mai ales celebra expoziţie de lalele”, a spus muzicianul, citat în comunicat.

Seria concertelor din România va continua duminică, la Bacău, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, şi luni, la Iaşi, la Sala Polivalentă.

“The Prince of Romance”, aşa cum este supranumit Richard Clayderman, va fi acompaniat, în cadrul show-urilor din România, de Camerata Regală.

Intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de “cel mai de succes pianist din toate timpurile”, Richard Clayderman creează o fascinantă poveste de iubire cu fiecare concert pe care îl susţine. Acordurile perfecte de pian, compoziţiile de excepţie care l-au făcut celebru şi carisma pe care o revarsă asupra publicului se îmbină perfect în concertele sale, generând o stare de graţie care învăluie spectatorii, se arată în comunicat.

Cu o carieră spectaculoasă, de mai bine de 40 de ani, Richard Clayderman a înregistrat peste 1.200 de melodii şi are vânzări de peste 150 de milioane de discuri.

Toate spectacolele încep la ora 20,00, iar accesul publicului se va face începând cu ora 19,00, informează organizatorii.

Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole, precum şi online pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro, myticket.ro şi entertix.ro.

Recomandări

Elevă supraponderală, bătută şi umilită de colegii de școală (VIDEO)

Scene revoltătoare filmate într-o şcoală din Ploieşti. O elevă supraponderală a fost bătută cu pumnii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *