luni , 21 octombrie 2019 11:56 pm
Iasi booked.net
-1°C

Rezultatele protestului de astăzi: două tipuri de evaluări ale dosarelor și amânarea afișării înscrierilor la creșele din Iași

Dialogul care a avut loc astăzi între primarul municipiului Iași și părinții care protestau la Palatul Roznovanu a avut ca finalitate amânarea afișării rezultatelor înscrierilor la creșe.

În acest sens, la scurt timp după ce s-au purtat discuțiile, pe site-ul official al Direcției Creșe Iași a fost publicat următorul anunț: “Având în vedere nemulțumirile părinților legate de rezultatele la înscrierea în creșe, afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor se va amâna până la data de 21 iunie 2019. În această perioadă se va evalua în ce măsură criteriul proximității influențează rezultatele înscrierilor”.

Tot în această după amiază, și edilul local a făcut o postare în acest sens:

Având în vedere nemulțumirile părinților legate de rezultatele la înscrierea în creșe, afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor se va amâna până la data de 21 iunie 2019. În această perioadă se va evalua în ce măsură criteriul proximității influențează rezultatele înscrierilor”.

În cursul zilei de astăzi, alături de reprezentanții Direcției Creșe Iași, am discutat cu un grup de părinți veniți la Palatul Roznovanu. Le-am explicat părinților rațiunile temeinice care au dus la introducerea criteriului de proximitate față de domiciliu în evaluarea dosarelor de înscriere și, împreună cu aceștia, să găsească o modalitate de soluționare a unor cazuri nerezolvate.

Astfel, pe fondul creșterii demografice și a întinerii populației, Direcția Creșe Iași, care gestionează 11 creșe, cu o capacitate de 39 de grupe, respectiv 975 de locuri pentru copii, continuă să se confrunte cu un deficit de locuri disponibile în raport cu cererile. Astfel, în 2017 au fost 578 de solicitări pentru 376 de locuri disponibile, în 2018 au fost 501 locuri, dar numărul dosarelor depuse aproape s-a dublat, fiind de 903.

Pentru anul 2019 – 2020 au fost primite 905 înscrieri pe 325 de locuri disponibile, această capacitate redusă datorându-se și începerii lucrărilor de modernizare și extindere a creșelor nr. 1 și nr. 10, care nu au mai putut face înscrieri noi, la grupele mici.

Capacitatea limitată de cazare a generat introducerea unor noi criterii de departajare la înscrieri, criteriul proximității, în vigoare de altfel și la Oradea, fiind luat în calcul ca departajare și în anii anteriori, în cazul dosarelor care aveau un punctaj egal.

În contextul creat în urma evaluării dosarelor la înscriere, când un număr semnificativ de părinți au rămas pe lista de așteptare, trebuie înțeles faptul că tipurile de criterii stabilite nu reprezintă o cauză a problemei deficitului de locuri. Indiferent de criteriile de departajare stabilite, numărul de dosare pe lista de așteptare rămâne același, doar categoria celor nemulțumiți fiind, poate, alta. În ceea ce privește strict criteriul de proximitate, menționăm că din totalul dosarelor aproximativ 12% sunt depuse de părinți cu domiciliul în Zona Metropolitană (Miroslava, Dancu, Aroneanu, Ciurea, Tomești, Valea Lupului etc.), iar 4% sunt depuse de către părinți cu viză de reședință. Astfel, menirea acestui criteriu era aceea de a proteja interesele cetățenilor Municipiului Iași în raport cu cele ale locuitorilor din comunele limitrofe.

Ținând cont, însă, de nemulțumirile exprimate de părinții veniți astăzi în fața Palatului Roznovanu, am cerut reprezentanților Direcției Creșe să facă două tipuri de evaluări ale dosarelor, una în varianta inițială și una care include criteriul proximității. Compararea rezultatelor celor două evaluări, care trebuie finalizată săptămâna viitoare, va face posibilă identificarea unor cazuri speciale de părinți care, poate, au pierdut puncte pe fondul aplicării prea rigide a criteriului proximității. Astfel, în urma analizei va fi adoptată modalitatea de evaluare care satisface cele mai multe cereri și care este cea mai echitabilă. Totodată, am cerut reprezentanților Direcției Creșe să trateze cu maximă responsabilitate contestațiile depuse de părinții nemulțumiți și să corecteze de îndată eventualele erori de evaluare.

Zilele trecute, am dispus și Serviciului de Audit al Primăriei Municipiului Iași să facă o verificare de urgență a felului în care au fost calculate punctajele dosarelor de înscriere la creșe și să semnaleze eventualele greșeli de calcul. De asemenea, am dispus și Direcției de Asistență Socială Iași să identifice, dintre familiile care au depus cereri de înscriere în creșe, eventualele cazuri sociale grave și să propună măsuri de rezolvare cât mai urgente.

Reamenajarea Hotelului Municipal pentru a găzdui activitate de creșă va crea circa 105 locuri. În acest spațiu vor fi relocați cei în jur de 60 de copii reînscriși de la creșele nr. 1 și nr. 10, rămânând disponibile circa 45 de locuri. Acestea vor fi acordate, în funcție de punctajele dosarelor de evaluare, copiilor aflați pe listele de așteptare. Hotel Municipalul își va păstra destinația de creșă și după finalizarea lucrărilor de la creșele nr. 1 și 10. După cum am mai explicat, după finalizarea lucrărilor de modernizare și extindere cele două creșe vor primi din nou înscrieri la grupele mici, astfel încât pentru anul 2020 – 2021, luând în calcul și locurile de Hotel Municipal, vor fi disponibile cu circa 200 de locuri de înscriere mai mult decât în prezent.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul cazurilor celor mai vulnerabile, Primăria Municipiului Iași, în calitate de partener în cadrul proiectului cu finanțare europeană (POCU) Școala DA!, va deschide și va dota două grupe, cu o capacitate de 40 locuri, la Creșa nr 14. După finalizarea procesului de înscriere și afișarea rezultatelor finale, din listele de așteptare vor fi identificate cazurile cu risc educațional care se încadrează în cerințele proiectului, iar copiii respectivi vor fi înscriși pe aceste 40 de locuri.

 

 

Recomandări

Aeroportul vrea un hangar de mentenanță pentru elicoptere

Conducerea aerogării ieșene revine cu un proiect care, în trecut, a fost respins de plenul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *